Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Sărbătoarea Învierii Domnului la Biserica USM

Slujba de Înviere din acest an a  fost oficiată în condițiile impuse situația de urgență din țară, fără participarea enoriașilor.

"Credinţa în înviere este cea mai mare mângâiere în suferinţă, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. De această sărbătoare trebuie să se bucure toată suflarea, căci Învierea Domnului este începutul reînvierii noastre. Să-I facem loc lui Dumnezeu în sufletele noastre, ca să le reînvie și să le facă mai bune, mai pline de lumină și dragoste. Hristos a Înviat", a transmis părintele Octavian Moșin în adresarea către enoriașii Bisericii, care s-au rugat în acest an la casele lor.

Articole de același autor