Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Activitate la biserica USM: În primăvara vieții, alege viața!

În seara zilei de 30 septembrie curent, în incinta Bisericii Universității de Stat din Moldova, s-a desfășurat o conferință dedicată darului vieții.

Viața reprezintă un dor arzător, după iubire, un imn minunat compus, de Dumnezeu, pentru marea cinste a omului. Chiar de la concepție, ființa umană înzestrată cu daruri și harisme este trimisă să călătorească pe tărâmul vast, infinit de frumos și de bogat al vieții pământești.

După începutul ei, crescând, ajunge la vremea înfloririi. Apoi la vremea coacerii. Apoi la vremea rodirii. Dar ce va rodi? Ceea ce a crescut! Așadar: cine vrea roade, să semene. Cum semănăm? Din timp: din tinerețe. Cu drag: pentru că mugurii vieții sunt frumoși și la fel sunt florile vieții și roadele lor. Cu dedicare: ce e mai frumos decât să contribuim la propria formare și la formarea altora?

A sprijini femeile însărcinate, a sprijini copiii din burtica lor – iată fapte care îmbogățesc pe orice tânăr, care îi fac tinerețea frumoasă, care îi pun viața pe un drum armonios și împlinitor.

La finalul întâlnirii, Nadejda Usatîi, președintele Asociației Moldova pentru viață, a oferit în dar tuturor celor prezenți reviste ,,Pentru viață”, numărul pe anul 2019, 2020.

În lumina celor afirmate, aducem felicitări și mulțumiri Preotului Octavian Moșin, parohul Bisericii ,,Întâmpinarea Domnului” a Universității de Stat din Moldova, pentru frumoasa inițiativă, precum și tuturor celor prezenți pentru călduroasa primire.

Biroul de presă AO Moldova pentru viață

Articole de același autor