Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Universitatea de Stat din Moldova și Biserica „Întâmpinarea Domnului” au donat echipament medical Secției reanimare a Institutului de Medicină Urgentă

În semn de gratitudine pentru profesionalismul, responsabilitatea și dăruirea de sine cu care luptă zilnic pentru a salva vieți, Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Biserica „Întâmpinarea Domnului”, au donat astăzi, 12 iulie, două fotolii pentru invalizi, două mese pentru instrumente, un tonometru și 20 de pachete cu produse alimentare pentru angajații Secției reanimare din cadrul IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU).

La eveniment au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. conf. univ., Igor Șarov, preotul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” USM, Octavian Moșin, preotul Bisericii „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei”, IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Mihail Bortă, directorul IMSP Institutul de Medicină Urgentă, dr. hab., Mihail Ciocanu și angajații Secției reanimare a IMSP Institutul de Medicină Urgentă.

Rectorul Universității de Stat din Moldova a mulțumit angajaților Institutului de Medicină Urgentă pentru efortul depus zi de zi în lupta împotriva virusului Covid-19 menționând că „aceste acțiuni izvorăsc dintr-o dragoste sinceră față de oameni pentru care comunitatea Universității de Stat din Moldova le este profund recunoscătoare”.

În context, dr. conf. univ., Igor Șarov a înmânat scrisori de gratitudine unui grup de angajați ai IMU.

Preotul Octavian Moșin, parohul bisericii universitare, a prezentat motivele pentru care a fost ales anume, Spitalul de Urgență.

„Ne-am îndreptat atenția către Spitalul de Urgență din inima Capitalei, cunoscând că este o nevoie acută de echipament, mai ales când vine vorba de tratarea bolnavilor de Covid 19, care ajung direct la secția de terapie intensivă”.

Totodată, Biserica „Întâmpinarea Domnului” în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova vor organiza un pelerinaj la nouă mănăstiri de pe teritoriul Republicii Moldova pentru 50 de angajați ai Institutului de Medicină Urgentă, care luptă împotriva virusului Covid-19.

Sursa: usm.md

Articole de același autor