Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Un pelerinaj de suflet pentru angajații DGPDC

La data de 08.08.2021, angajații Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului au beneficiat de o excursie de suflet organizată de Biserica din cadrul USM cu hramul "Întâmpinarea Domnului".

În dimineața zilei, zeci de pelerini au participat la Liturghia duminicală și ulterior au admirat împrejurimile Mănastirii Hagimus cu hramul ”Sfintele Femei Mironisițe”, primind întărire atât sufletească, cât și trupească, oferite de către părintele duhovnic al mănăstirii, Arhimandrit Andrei și maica stareță, Egumena Marta.

Apoi, pelerinii s-au deplasat spre satul Zaim, unde au vizitat Casa Muzeu "Alexei Mateevici", fiind ghidați într-o atmosferă călduroasă de către domnul director Ion Găină, cel care mai bine de 30 de ani depune eforturi pentru dezvoltarea și promovarea locușorului unde care a crescut distinsul preot și poet A. Mateevici.

Ultima destinație propusă a fost Castelul ”Mimi”, unde angajații Direcției au vizitat teritoriul frumos amenajat al unicului castel din Republica Moldova, aflând din istoria și activitatea vinicolă de aici.

La final, angajații din sfera socială, care își dedică activitatea pentru protecția copilului, au mulțumit părintelui Octavian Moșin pentru această inițiativă frumoasă, menționând că au revenit spre casă cu o deosebită liniște sufletească.

Articole de același autor