Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

(AUDIO) Duminica Vameșului și a Fariseului la Biserica USM

Duminică, 5 februarie, a început Perioada Triodului, prin care ne pregătim de Postul cel Mare și, prin acesta, de Sf. Paști.

La biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în sobor de preoți și diaconi.

Numeroși copilași s-au regăsit în activități la școala duminicală, iar câteva gospodine din parohie au avut grijă să-i ospăteze pe cei care au fost prezenți la Sf. Liturghie.

Preotul-paroh Octavian Moșin a amintit credincioșilor că până la începutul postului în fiecare zi, de luni până vineri, se oficiază la ora 8.00 slujba acatistului închinată sfântului zilei; în seara zilei de miercuri e oficiată slujba Acatistului Sf. Duh cu Seara Duhovnicească, iar de vineri seara începe privegherea pentru Liturghia de sâmbătă, apoi sâmbătă seara privegherea pentru Ziua Domnului.

Articole de același autor