Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială – unită în fapte bune către Sfintele Paști
Învierea Domnului este sărbătoarea care prin excelență ne îndeamnă să ne iubim aproapele, să-l sprijinim pe cel aflat în nevoie și să oferim din cât avem.
Acestui îndemn pascal a răspuns Facultatea de PȘESAS de la Universitatea de Stat din Moldova, prin desfășurarea campaniei ”Fă un om să zâmbească de Paști” în perioada 29 martie - 10 aprilie.
Recunoștința și bucuria beneficiarilor campaniei ne-au încredințat că trăirea Învierii este deplină doar în comuniune cu semenii noștri.
Aducem profunde mulțumiri celor care au făcut posibilă această campanie, profesori, studenți ai facultății de PȘESAS, precum și părintelui Octavian Moșin, parohul Bisericii ,,Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, susținătorul acestei inițiative.
Sursa: Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei USM