Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Învierea Domnului la biserica USM

Sărbătoarea sărbătorilor - Învierea Domnului - a adunat mai mulți credincioși la biserica ”Întâmpinarea Domnului”, USM.

La miez de noapte s-a împărțit Lumina sfântă, adusă din Ierusalim, apoi s-a săvârșit înconjurarea universității, fiind intonată cântarea: ”Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule...”.

La intrarea în biserică s-a citit Sf. Evanghelie și s-a intonat cântarea pascală ”Hristos a Înviat”. Apoi slujitorii și credincioșii au intrat în sfântul locaș și au săvârșit slujba praznicală.

Spre dimineață, Sf. Liturghie s-a încheiat cu împărtășirea mai multor credincioși, fiind binecuvântat Artosul și rostindu-se rugăciunile pentru dezlegarea la cărnuri și lactate.

Cei prezenți au ieșit în curtea bisericii și au primit cuvenita binecuvântare a prinoaselor.

Preotul-paroh Octavian Moșin a adresat un mesaj de felicitare prilejuit de mărețul praznic, mulțumindu-le enoriașilor, ctitorilor, profesorilor și colaboratorilor USM pentru toată dragostea și implicarea în diversele activități ale Bisericii.

Articole de același autor