Cinci familii socialmente vulnerabile, mângâiate de Sfântul Nicolae
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, cinci familii socialmente vulnerabile din diferite sectoare ale capitalei au primit daruri, ca semn de sprijin și mângâiere.
Familiile beneficiare au fost selectate de către Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului și au primit darurile din partea Departamentului Științe ale Educației al Universității de Stat din Moldova. În acest context, beneficiarii au fost invitați la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din campusul universitar, unde au fost întâmpinați cu rugăciune și atenție creștinească.
Acțiunea face parte dintr-o tradiție anuală, prin care studenții și profesorii departamentului se implică în colectarea de bunuri și daruri, dorind să împărtășească bucuria sărbătorilor de iarnă cu familiile aflate în dificultate și să aducă un strop de lumină și speranță în viața acestora.


