Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Alături de copilașii bolnavi de leucemie

În Miercurea Mare, copiii de la Centrul educațional pentru copii bolnavi cu cancer din cadrul Institutului Oncologic s-au bucurat de vizita preotului Octavian Moșin, însoțit de juristul Ruslan Costaș și pictorul Dorin Curatu.

Dna director Alexandra Zbîrnea, le-a prezentat oaspeților centrul, după care a avut loc o discuție cu părinții și copilașii care sunt plasați în această instituție.

"Toți copiii din lumea aceasta, merită tot ce este mai bun pe pământ, dar mai întâi de toate sănătate. Ne rugăm Bunului Dumnezeu sa le dăruiască copiilor, care sunt tratați în această instituție, vindecare și sănătate deplină. Vă dorim ca Hristos să învie în sufletele voastre cu mai multă credință, nădejde și dragoste", a menționat părintele Octavian Moșin.

Din partea bisericii ”Întâmpinarea Domnului” au fost transmise jucării și cărți, ce se vor regăsi în centrul educațional. Totodată, copiilor li s-a pus la îndemână hârtie și culori, fiind îndemnați să participe la concursul pascal ”Mergând spre Înviere”. Pictorul Dorin Curatu a petrecut cu copiii o oră de pictură bisericească, explicându-le principalele elemente iconografice în imaginea Pogorârii la iad a Mântuitorului.

Articole de același autor