Învierea Domnului sărbătorită la Biserica „Întâmpinarea Domnului”
Sărbătoarea Învierii Domnului a strâns la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova numeroși credincioși, veniți pentru a se împărtăși de bucuria celui mai mare praznic al Ortodoxiei și de lumina Sfintelor Paști.
Slujba Învierii, Utrenia şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh, Octavian Moșin. După chemarea „Veniţi să luaţi Sfânta Lumină” a urmat înconjurul complexului universitar şi slujba Învierii. A urmat învăţătura despre Sfintele Paşti a Sf. Ioan Gură de Aur: " Gustați toți din ospățul credinței. Împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea.". După care s-a continuat cu Utrenia Învierii şi Sfânta Liturghie.
Părinte Octavian a ținut un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe cei prezenți la o trăire autentică a acestei sărbători, pentru ca bucuria Învierii să le devină un bun prilej de reînviere sufletească.
Să cinstim Învierea Domnului și să spunem: Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!
Hristos a înviat! Adevărat a Înviat!