Volumul de poezie ”Roua sufletului” lansat la biserica USM
Miercuri, 20 noiembrie, în cadrul serii duhovnicești desfășurate la biserica USM, a avut loc lansarea volumului de poezie”Roua sufletului”, semnat de către Elena Munteanu-Nani.
Autoarea vine din s. Ulmu, r. Ialoveni și de câțiva ani simte chemarea de a scrie despre trăirile lăuntrice din fiecare zi. Astfel, a scris sute de poezii, iar în acest prim volum de poezie le-a inclus doar pe cele cu caracter creștin.
La eveniment s-a adunat mai multă lume, care o cunoaște pe Elena Munteanu-Nani, în special rude și colegi de clasă, care au primit cu bucurie realizarea autoarei. Serata a fost moderată de către Marcela Mardare, directooarea Editurii ”Pontos”, la care a apărut cartea.
Cu mesaje de salut și de felictare au venit preotul Octavian Moșin, care a prefațat cartea, precum și scriitoarea Raisa Plăieșu. Autoarea volumului a recitat mai multe poezii și a împărtășit bucuria de a fi inspirată de către Dumnezeu de a scrie despre tot ce se întâmplă în lumea ei interioară.