Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

(AUDIO) Duminica Vameşului şi a Fariseului la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 21 februarie 2021, în Duminica Vameşului şi a Fariseului.

În această primă duminică din Perioada Triodului, la biserica „Întâmpinarea Domnului”, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de părintele-paroh Octavian Moșin.

Astăzi, în toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 18, versetele 10 – 14, în care se relatează Pilda Vameşului şi a Fariseului.

În predica sa, pr. Octavian le-a vorbit celor prezenţi despre perioada Triodului, una dintre cele trei perioade liturgice a anului bisericesc, care ne pregătește pentru a întâmpina așa cum se cuvine, prin Postul Mare, Sărbătoarea Învierii Domnului.

De asemenea, părintele a explicat pericopa evanghelică rânduită a se citi astăzi la Sfânta Liturghie, menționând că această pildă este un îndemn pentru fiecare dintre noi să ne recunoaştem păcatele, să aducem sinceră pocăință pentru ele și să venim în sfânta Biserică, pentru ca să cerem de la Dumnezeu milă pentru sufletele noastre.

Pr. Octavian a vorbit despre virtuțile și căderile celor două persoane evocate în Evanghelia de astăzi, care ne pot învăța îndeosebi valoarea rugăciunii și importanța smereniei în viața fiecărui credincios.

Începând de astăzi, Biserica ne învață să ne rugăm cu cuvintele: „Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curățește-l cu mila milostivirii Tale! În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născatoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire mi-am cheltuit toată viața mea; ci cu rugăciunile tale izbăvește-mă de toată necurăția.”

Articole de același autor