Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Mângâiere pentru mai multe familii din grija Direcției Asistență Socială Buiucani

Peste 50 de familii din cadrul Direcției Asistență Socială Buiucani au fost mângâiate în preajma sărbătorilor de iarnă.

Produse alimentare, dulciuri, jucării și alte bunuri au fost adunate la parohiile USM și Dumbrava, care au fost oferite de către credincioși și câteva instituții: Școala-Grădiniță ”Abeceluș” din or. Durlești, Grădinița Nr. 145, Liceele ”Principesa Natalia Dadiani” și ” Mihail Koțiubinski” din capitală.

Darurile au fost atât pentru copilași, fiind adunate în cutii, precum și pentru familii în etate.

”De mai mulți ani avem o frumoasă colaborare cu Direcția Asistență Socială Buiucani, în special cu dna Violeta Dorul, șefa Direcției, împreună cu care identificăm cele mai stringente probleme și necesități ale familiilor din sector și chiar din alte zone ale capitalei. Încercăm să fim alături de cei mai triști ca noi, de toți care au nevoie de căldură și dragoste, iar de rând cu acestea și de anumite lucruri pe care le adunăm de la enoriași și oameni de bună credință.

Suntem în preajma Nașterii Domnului, iar în această perioadă vom încerca să ajungem și la alte suflete, care se bucură de darurile oferite”, a menționat preotul Octavian Moșin.

Articole de același autor