Teologia Ortodoxă pentru începători – un curs de lecții la USM
Marți, 18 septembrie 2018, va fi lansat Programul de formare prin conferințe și seminarii organizat în cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.
Programul este destinat – deși nu în mod exclusiv – tinerilor care doresc să fie inițiați în teologia ortodoxă, candidaților la studii teologice, precum și slujitorilor dornici să-și consolideze pregătirea teologică. Programul se adresează în special persoanelor fără studii teologice anterioare și este conceput încât să ajute la fixarea cunoștințelor teologice de bază.
Acest program își propune să abordeze studiile teologice într-un mod aplicat, fiecare profesor având ca obiectiv să-i ajute pe cursanți să înțeleagă valoarea pastorală și misionară a fiecărei discipline de studiu.
Cursurile vor avea loc în fiecare zi de marți, de la ora 19.00, și se vor desfăşoară între septembrie 2018 – mai 2019 la biserica Universității de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu, 67, în spatele blocului II de studii), iar unele teme vor prezentate în scris sau în format video pe www.tineretulortodox.md
Prelegerile vor fi împărțite între următoarele discipline:
-Biblia;
-Patrologie;
-Istorie bisericească;
-Teologie sistematică;
-Teologie liturgică;
-Introducere în arta bisericească;
-Drept canonic bisericesc;
-Cântare bisericească.
Informații suplimenatare la nr. de telefon: 079481586 – preot Octavian Moșin, coordonator.