Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

(AUDIO) Cinstirea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul la biserica USM

Duminică, 11 septembrie, biserica din incinta USM a fost plină de credincioși, veniți să înalțe rugăciuni Domnului și să cinstească Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Sobor de preoți a oficiat Sf. Liturghie, în cadrul căreia s-a săvârșit Te Deum pentru ajutorarea celor dependenți de patimile beției și narcomaniei.

Preotul-paroh Octavian Moșin a rostit cuvânt de învățătură, legat de viața și misiunea Sf. Ioan Botezătorul.

Mulțime de copii au participat la școala duminicală, recent inaugurată la biserică.

La finele slujbei, cei prezenți au fost îndulciți de câteva gospodine din parohie.

Articole de același autor