Mănăstirea Sireți a găzduit Pelerinajul Tinerilor
Cea de-a XV-a ediție a Pelerinajului Tinerilor s-a desfășurat în Duminica dinaintea Înălțării Sf. Cruci.
Sute de credincioși au pornit de la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, purtând semnul Sfintei Cruci, steaguri și icoane, intonând troparul și condacul praznicului, precum și mulțumind Domnului pentru Jertfa pe care a adus-o de dragul omenirii.
Pelerinii au fost întâmpinați la sediul mitropolitan de către PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, care a transmis celor prezenți mesajul și binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir.
Credincioșii au primit câte o iconiță cu chipul Sf. M. Mc. Pantelimon și câte o sticlă de apă, îndreptându-și pașii spre sfânta mănăstire.
Pe drum s-au făcut câteva popasuri, spre întărirea trupească a pelerinilor, timp în care au fost ospătați de către câteva credincioase.
La grupul de pelerini s-au alăturat slujitori și credincioși din s. Dumbrava, s. Cojușna și or. Vatra.
În seara zilei, drumeții au poposit la Mănăstirea Sireți, fiind primiți cu multă căldură de către părintele stareț arhim. Porfirie (Dobre), slujitorii și enoriași ai sfântului așezământ.
La eveniment a fost prezent și dl Leonid Boaghe, primarul localității.
Atât părintele stareț, cât și primarul satului, au salutat pelerinii, mulțumindu-le pentru râvnă și dragoste de a parcurge acest Drum al Crucii.
Din partea participanților la Pelerinajul Tinerilor a vorbit pr. Octavian Moșin, președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși, care a mulțumit voluntarilor și pelerinilor pentru buna desfășurare și implicare în acest drum binecuvântat.
Pelerinii s-au rugat în cadrul acatistului săvârșit în biserica de vară, s-au închinat la moaștele ce se află în mănăstire, apoi au fost ospătați și binecuvântați spre casele lor.