Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova.
În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului, acum 144 de ani, a fost târnosită această superbă biserică, care adună, în special, tineri și intelectuali din toate instituțiile de învățământ din capitală.
Anul acesta slujba a presupus Acatistul praznical, Ceasurile III și VI, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Sobor de slujitori, în frunte cu preotul-paroh Octavian Moșin, a oficiat slujba divină, fiind prezenți în calitate de oaspeți: Arhim. Vlasie (Ușurelu), starețul Mănăstirii Nicoreni și Arhim. Dr. Iov (Cristea), nevoitor al Mănăstirii Curchi.
Din partea conducerii USM au participat dl Efim Chilari, președintele Comitetului sindical al angajaților, dl Igor Bercu, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dna profesor Aurelia Crivoi, precum și alte cadre didactice și angajați ai instituției, care au transmis mesaje de felicitare din partea rectoratului și gânduri de recunoștință pentru frumoasa colaborare între Biserică și subdiviziunile USM.
La eveniment a fost prezentă și dna Tatiana Oboroc, șefa Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, care a transmis o scrisoare de mulțumire pentru ”buna desfășurare a numeroaselor proiecte” între instituție și parohie.
În zi de hram numeroși studenți au intrat în sfântul locaș, rugându-se pentru pace, sănătate și reușită la învățătură.
Conform unei rânduieli aparte, statornicită la această biserică, au fost binecuvântate lumânările din ceară, care au fost împărțite credincioșilor spre rugăciune particulară.
”La praznicul Întâmpinării facem totalurile unui an. A fost unul binecuvântat, cu multe evenimente și realizări. A fost intensificată activitatea socială a parohiei: am deschis un paraclis la Spitalul Clinic Municipal Nr. 4, suntem mai implicați în ajutorarea persoanelor fără de adăpost, săptămânal se împart produse alimentare, igienice și haine la familii socialmente vulnerabile, am distribuit lemne și cărbuni la peste 20 de familii nevoiașe și la câteva parohii din republică și alte lucrări, sperăm, bineplăcute Domnului. Suntem mai aproape de diverse proiecte ale universității, colaborând tot mai eficace cu rectoratul, facultățile și comitetele sindicale. Credem că doar prin activități concrete putem fi mai aproape de nevoile și trăirile oamenilor, împlinindu-ne misiunea creștinească de a sluji Domnului și aproapelui.”, a menționat părintele Octavian.
Sărbătoarea a încheiat cu slujba Te Deum-ului de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra parohiei, fiind felicitați preotul Alexandru Pruteanu, clericul bisericii, cu prilejul celor cinci ani din ziua hirotoniei, precum și domnul profesor Ion Valer Xenofontov, care și-a sărbătorit ziua de naștere.
La ieșirea din sfântul locaș, fiecare a primit câte o carte de rugăciuni pentru familie și câte o lumânare binecuvântată în zi de sărbătoare.
Consiliul parohial aduce sincere mulțumiri tuturor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a hramului.