Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Tinerii din ASCO în vizită la copiii din centrele de plasament

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi a demarat o serie de acţiuni în sprijinul copiilor din centrele de plasament şi casele comunitare ale Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului.

Astfel, astăzi 2 octombrie 2017, voluntarii din ASCO au ajuns la Centrul pentru Copilărie, Adolescenţă şi Familie şi la Casa comunitară pentru copii cu dizabilități severe.  Voluntarii i-au bucurat pe micuţi cu fructe şi dulciuri, dar şi prin discuţiile purtate cu ei.

"Cei care câştigă din aceste activităţi suntem noi, pentru că putem să aducem o bucurie şi o mângâiere acestor copii, prin faptul că ne cunoaştem, discutăm, îi înucrajăm şi încercăm să le fim alături. Contactul cu aceşti copiii ne face şi pe noi mai prietenoşi, mai înţelegători", ne-a mărturisit una dintre membrele asociaţiei.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al tuturor celor care doresc să ajute, ASCO va continua aceste activităţi. Mulţumim celor care s-au implicat şi îi îndemnăm şi pe alţii să ni se alăture.

Dacă avem de toate, dar nu şi iubire, nimic nu avem.

Articole de același autor