Duminica Femeilor Mironosițe prăznuită la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM
În Duminica a treia după Paşti, a Mironosiţelor, 12 mai 2019, sfânta liturghie la Biserica „Întâmpinarea Domnului”din incinta campusului universitar USM a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Marcu, părintele Octavian a vorbit despre femeile mironosiţe, care sunt numite în Slujba Învierii, pe bună dreptate, uceniţele Domnului, și care au dovedit un mare curaj al credinţei şi al mărturisirii, prin faptul că dragostea lor pentru Domnul Iisus Hristos a fost mai puternică decât teama pricinuită de cei care L-au condamnat la moarte şi L-au răstignit.
La finalul sfintei liturghii a fost oficiat un Te Deum, după care pr. Octavian a felicitat doamnele şi domnişoarele prezente cu ocazia sărbătorii, dorindu-le tuturor femeilor să fie sprijin, ajutor și sfetnic bun bărbaților din preajma lor, iar bărbații să le iubească și să le prețuiască așa cum merită fiecare dintre ele. Tuturor femeilor prezente li s-au oferit flori și flyere cu un mesaj de zidire cu ocazia sărbătorii.
Corul Bisericii a prezentat un program de cântece duhovnicești consacrate mamei și femeii creștine.
După care tinerii din ASCO s-au îndreptat către parcul central al capitalei pentru a felicita cu prilejul acestei frumoase sărbători femeile creștine, unde au împărțit pliante informative, și au oferit în dar flori.