Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Lansarea cărții de versuri creștine „Oratio mentis”, la Biserica „Întâmpinarea Domnului”

Miercuri, 7 octombrie, 2020, în incinta bisericii de la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul tradiționalelor seri duhovnicești, a avut loc lansarea volumului de versuri creștine, intitulat "Oratio mentis", al autoarei Raisa Plăieșu.

Cu multă prețuire și respect, doamna Raisa Plăieșu, a adresat un cuvânt de mulțumire Bisericii ”Întâmpinarea Domnului”, Parohului bisericii Octavian Moșin, conf. univ., doctor în teologie de la Universitatea de Stat din Moldova, pentru invitația de a petrece lansarea cărții de versuri creștine ”Oratio mentis”.

De asemenea, au fost aduse mulțumiri doamnei poete Ecaterina Negară pentru prezență și cuvintele frumoase, membrilor Cenaclului literar-creștin ”Cuvântul” - Maria Negoița-Popa, poetă, drd., Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, profesoară la Liceul Teoretic ”Principesa Natalia Dadiani”; Irina Dohotaru, Academia Teologică Ortodoxă din Moldova; Nina Carp, poetă și compozitoare, conducătoarea Corului bisericesc de la Biserica ”Sf. Ier. Nicolae”, or. Durlești, mun. Chișinău; Rodica Zuza, poetă; Maria Dodu, autoare de cărți pentru copii; Ana Bodrug, poetă, fostă solistă a Capelei Corală Academică ”Doina” a Filarmonicii Naționale ”S. Lunchevici” din Chișinău, etc.

Autoarea a ținut, de asemenea, să mulțumească elevilor de la Școala de Arte ”V. Poleacov”, sub conducerea profesoarei de artă Liuba Cernomoreț și, în mod special, elevei Daniela Bulicanu pentru recitalul superb de poezii din creația autoarei. Și nu în ultimul rand au fost aduse mulțumiri tuturor enoriașilor Bisericii ”Întâmpinarea Domnului”.

A fost o seară de suflet, cu poezie și cântec, de la care cei prezenți au plecat spre casele lor cu autografe și sufletele încărcate de Lumina cuvântului Lui Hristos.

Articole de același autor