Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Garderoba Socială ”Agapis” a ajuns în raionul Rezina

În Săptămâna Luminată, un microbuz cu haine și produse alimentare a ajuns în câteva sate din raionul Rezina. Bunurile au fost adunate timp de o lună de la mai mulți credincioși din parohiile ”Întâmpinarea Domnului”, USM și ”Sf. Petru Movilă”, s. Dumbrava, Chișinău.

La solicitarea părintelui Serghei Botnari din parohia Pripiceni-Răzeși și prin implicarea preotesei Ana și a fiicei lor Mihaela, au fost identificate circa 20 de familii nevoiașe din satele Roșcana, Roșcanii de Sus și Pripiceni.

Beneficiarii au primit câte un pachet cu produse alimentare și o modestă susținere financiară. Totodată, hainele adunate au fost lăsate în sfintele locașe din Roșcanii de Sus și Pripiceni-Răzeși și urmează să fie invitate familii cu mulți copii pentru a-și selecta cele necesare. Pentru câteva familii, care sunt la limita existenței, Centrul ”Agapis” va acorda sprijin material în fiecare trimestru.

Aducem sincere mulțumiri celor care contribuie cu diverse bunuri la ajutorarea celor mai triste persoane din jurul nostru, precum și voluntarilor care susțin proiectele Centrului Social ”Agapis”.