Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

O delegație de profesori din Polonia în vizită la capela universitară

Marți, 25 mai, dl Alexandru Solcan, decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a USM, a însoțit un grup de profesori ai Universității din Varșovia, Polonia, care a vizitat biserica cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” din incinta campusului universitar.

Printre oaspeții de onoare a fost și domnului profesor E. S. Bartłomiej Zdaniuk, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în Republica Moldova, căruia în aceeași zi Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa”. A fost apreciată contribuția esențială adusă de domnia sa la consolidarea imaginii Universității de Stat din Moldova în rândurile comunității științifico-didactice internaționale.

În cadrul vizitei la capela universitară părintele Octavian Moșin a prezentat file din istoria acestui sfânt locaș, fiind vizitat muzeul și biblioteca ce activează pe lângă biserică. Oaspeții au primit în dar și câteva studii de istorie bisericească și au discutat diverse aspecte ale vieții creștine din țara noastră, precum și despre starea religioasă din Polonia.

Articole de același autor