Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Administrația și Comitetul Sindical al USM a organizat o întâlnire cu persoanele în etate, foști, dar și actuali profesori

În data de 17 octombrie 2023, Administrația și Comitetul Sindical al salariaților Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Biserica USM ”Întâmpinarea Domnului”, au organizat o întâlnire de suflet cu persoanele în etate, foști dar și actuali profesori și colaboratori ai USM. De asemenea, la întrunire au participat și veterani ai mișcării sindicale din Universitatea de Stat a Moldovei.

Festivitatea a fost dedicată Zilei fondării instituției noastre, precum și Zilei internaționale a oamenilor în etate, marcată anual pe 1 octombrie.

Doamna prim-prorector Otilia Dandara s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de salut din partea Administrației USM, dorindu-le multă sănătate, prosperitate în viața personală, dragoste și alese bucurii alături de cei dragi. Totodată, doamna Otilia Dandara a constatat faptul că, datorită abnegației și activității destoinice în domeniul educației a mai multor generații de profesori, Universitatea de Stat din Moldova se situează în topul universităților și rămâne una dintre instituțiile de învățământ superior de prestigiu din Republica Moldova, care promovează excelență în educație, cercetare și inovare.

De asemenea, doamna prim-prorector a vorbit despre realizările reușite până în prezent, dar și despre unele probleme existente în domeniul educației care indică implementarea unor noi planuri de dezvoltare ale USM.

Cu un cuvânt de salut și recunoștință către veteranii USM a venit și Octavian Moșin, dr. în teologie, paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, care a avut și o discuție de suflet cu cei prezenți la frumoasa întrunire din Sala Senatului USM.

La finele acțiunii, în semn de profundă recunoștință și înaltă apreciere, participanților la eveniment li s-au înmânat diplome de gratitudine, precum și premii bănești.

Întrevederea a fost moderată de către Efim Chilari, Președintele Comitetului sindical al salariaților USM.

Articole de același autor