Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)

În seara zilei de miercuri, 4 octombrie 2017, Biserica „Întâmpinarea Domnului” a găzduit o frumoasă întâlnire duhovnicească cu  Arhim. Augustin (Zaboroșciuc), nevoitor al mănăstirii Curchi. În cadrul discuţiei părintele a prezentat tema aleasă pentru această întâlnire - „Despre adevăratele valori”. 

"E regretabil că trebuie să abordăm în prezent tema „adevăratelor valori”, căci dacă discutăm despre falsele şi adevăratele valori, înseamnă că cursul vieţii noastre a luat-o pe un făgaş greşit. Pentru creştinii din primele secole, creştinismul reprezenta un stil de viaţă, o adevărată trăire, iar sfinţii părinţi au fost nevoiţi să discute şi să exprime dogma Sfintei Treimi, ceea ce mărturisim noi astăzi şi în Simbolul de credinţă, doar atunci când au apărut ereziile. Iar discuţiile noastre despre valori false şi adevărate reprezintă doar un pretext, sau o modalitate de a înţelege lucrurile, nemaifiind de multe ori în stare să discernem lucrurile", - a spus părintele la începutul discuţiei.

Adevăratele valori sunt cele care rezistă în timp. Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate. 

"Mulţi spun că astăzi nu există dreptate, nu e adevărat, de atât şi avem războie, pentru că există dreptate, oamenii caută dreptatea, ei nu pot exista fără ea, doar că cel mai des oamenii uită că pe lângă dreptate mai există şi Adevăr, pe care de multe ori ne este greu să-l primim. Noi am avut un Adevăr, însă oamenii L-au răstignit. El nu era dreptate, El era Adevăr.  Iarăşi spunem că nu este iubire, sau nu este dragoste, nu este nici acest lucru adevărat. Există dragoste, însă avem şi foarte multe divorţuri, pentru că oamenii se bazează pe principiul "eu m-am îndrăgostit, cineva s-a îndrăgostit, toţi ne îndrăgostim şi toţi murim...", rămânând doar la această îndrăgostire.  Evanghelia ne învaţă despre o altă iubire, iubirea jerfelnică care " „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, pe toate le rabdă şi care nu cade niciodată"- a mai menţionat părintele arhimandrit în mesajul său către tineri.

Adevăratele valori nu sunt acelea pentru care oamenii sunt gata să trăiască, ci acelea pentru care sunt gata să-şi dea viaţa... 

 

Articole de același autor