Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului la Biserica USM

Sărbătoarea împărătească Schimbarea la Față a Mântuitorului a adus alese bucurii credincioșilor din parohia ”Întâmpinarea Domnului”, USM.

Mai multe suflete au venit să se primenească lăuntric, fiind spovedite și primind Taina Euharistiei.

Rânduiala binecuvântării strugurilor a mângâiat enoriașii, deoarce după rugăciune fiecare a primit poama demult dorită și așteptată.

Părintele Alexandru Lai, clericul bisericii, a avut grijă să aducă zeci de lăzi cu struguri de masă, care după ce au fost binecuvântați au fost împărțiți nu doar enoriașilor prezenți, dar și angajaților USM și pentru colaboratorii și pacienții Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 din capitală.

”Am primit cu multă bucurie inițiativa pr. Alexandru să împărțim struguri la praznicul Schimbării la Față, bucurând atâta lume dornică de atenție și care chiar s-a îndulcit din roada dată de Sus și în acest an.”, a menționat preotul-paroh Octavian Moșin.

Articole de același autor