Credinţa fără de fapte moartă este….
Credinţa fără fapte moartă este (Iac. 2, 17). Ce folos este omului care studiază, mărturisește prin cuvinte, dar cu faptele nu adeverește ceea ce află sau spune?
Urmând acestui îndemn, mai mulți tineri care urmează cursurile de studiu biblic, desfășurate la biserica Universității de Stat din Moldova, și-au dorit că învățăturile primite la aceste cursuri să le devie fapte ale vieții. Astfel, în seara zilei de luni, 25 februarie, au reușit să ajungă la trei familii social-vulnerabile din capitală cu daruri pe care le-au adunat din puținul lor. Fiecare dintre cele familii a primit în dar Noul Testament și mai multe produse pe primă necesitate.
Slujirea noastră către Biserică constă în viaţa noastră creştină, în trăirea duhului valorilor Evangheliei, care să se reverse în viaţa lumii, doar așa fiecare dintre noi poate da dovadă că suntem ucenici ai lui Hristos.