Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Sărbătoarea Bunei Vestiri la biserica „Întâmpinarea Domnului”

Creștinii ortodocși se află astăzi, 07 aprilie 2019, în a patra duminică din Postul Sfintelor Paști, închinată Sfântului Ioan Scărarul. În acest an, acest moment se întâlneşte, cu unul dintre cele mai mari şi mai importante praznice – Buna vestire – care ne împărtăşeşte şi ne descoperă taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută (cf. Troparul Învierii, glas 4) a întrupării lui Dumnezeu din preanevinovata Fecioară Maria, pe care o face să devină Născătoare de Dumnezeu.

În această Duminică, Sfânta Liturghie la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a fost oficiată de soborul de preoţi al sfântului lăcaș.

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a trăit în a doua parte a sec. al VI-lea și în prima parte a sec. al VII-lea și a scris o lucrare duhovnicească foarte importantă numită Scara Raiului sau Scara Virtuților. Iată Maica Domnului însăși este numită Scara Raiului, iar toate virtuțile de care amintește Sf. Cuv. Ioan în această carte au împodobit viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Cuvintele noastre omenesti sunt neputincioase pentru a arăta mărirea şi lucrarea Maicii Domnului. Biserica o numeşte pe Fecioara Maria, Eva cea nouă. Însă spre deosebire de Eva, Maica Domnului a spus “Da”, Doamne, Ţie îţi încredinţez viaţa Mea. În numele întregii omeniri a răspuns: “Fie mie după cuvântul Tău”. Prin aceste cuvinte ea ne-a oferit şi nouă posibilitatea de a spune  “Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, caci voia Lui Dumnezeu trebuie să fie şi esenţa vietii noastre.

Articole de același autor