Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un serviciu divin la Academia “Ștefan cel Mare”
În fiecare an, pe 15 mai, este marcată Ziua Internațională a Familiei. Obiectivul principal al acestei sărbători este acela de a sublinia importanţa familiilor, fără discriminare, în societate. În cadrul acestei zile sunt promovate valori precum toleranţa, respectul, empatia, împărţirea sarcinilor casnice şi combaterea tuturor formelor de violenţă în familie.
La evenimentul organizat cu această ocazie la Academia “Ștefan cel Mare” au fost invitați și felicitați studenții instituției care au izbutit să-și întemeieze o familie. Totodată, a fost desfășurat un serviciu divin. Protoiereul Octavian Moșin, capelanul Academiei, nu a putut asista la ceremonie, însă a transmis tinerelor familii să înfrunte toate problemele și neînțelegerile împreună, și tot împreună să se bucure de toate momentele liniștite și plăcute.
De asemenea, conducerea instituției urează celor 28 de cupluri care activează în cadrul instituţiei, dar şi tuturor familiilor dragoste, respect și înțelegere, iar în spatele părinților iubitori să se regăsească fericirea copiilor pe care îi cresc și îi educă.
Familia a fost și rămâne nucleul societății, asigurându-i acesteia stabilitate și durabilitate.
Sursa: academy.police.md