Biserica
"Întâmpinarea Domnului"
str. M. Kogălniceanu, nr. 67, Chișinău, Moldova

Lansare de carte la USM: ,,Bună ziua, domnilor profesori!”, autoare Olimpia Slovineanu-Grosu

Facultatea Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, a găzduit, pe 1 noiembrie 2022, lansarea volumului ”Bună ziua, domnilor profesori!”, semnat de Olimpia Slovineanu-Grosu, profesor de Limba și literatura română.

La eveniment au participat profesori, studenți USM-iști, prieteni și colegi apropiați ai autoarei.

În discursul rostit în debutul evenimentului, decanul facultății gazdă, dl Vladimir Guțu, dr. hab., prof. univ., a felicitat autoarea pentru efortul lăudabil de a scrie o carte despre și pentru profesori, urându-i multă sănătate și inspirație în creație, și a îndemnat pe cei care activează pe tărâmul pedagogic să continue să fie purtători de lumină.

În luarea sa de cuvânt, autoarea a menționat că gândul la volumul lansat o urmărește de mult timp și că acesta: ”A fost conceput, întâi de toate, ca pe un suport în activitatea pedagogică, atunci când este nevoie de un bagaj considerabil de idei, de cunoștințe, de abilități, de talent, pentru a le armoniza pe toate și pentru a cuceri simpatia și admirația elevilor”. De asemenea, dna Slovineanu-Grosu și-a exprimat dorința sinceră ca această carte să fie percepută drept un omagiu adus profesorilor, care au fost și sunt în inima școlii.

Printre invitații speciali ai evenimentului a fost dna Monica Babuc, ex-ministru al Educației, Culturii și Cercetării, care a adus sincere felicitări autoarei, evidențiind ținuta lingvistică și competența profesională ale acesteia, reflectate în volumul lansat. În context, dna Babuc a mai scos în evidență aportul profesorilor în perpetuarea valorilor culturale, care ne definesc pe noi ca popor, precum și misiunea nobilă pe care o îndeplinesc aceștia.

Cu un cuvânt inspirat de felicitare a venit și Pr. Octavian Moșin, dr. conf. univ. Cu acest frumos prilej, părintele și-a exprimat aprecierea și prețuirea față de munca depusă și dedicația pedagogică a autoarei, transpuse atât de frumos în cartea: Bună ziua, domnilor profesori!”.

Pe marginea cărții s-au mai pronunțat dna Lilia Cîrlan, asist. univ., Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM, dna Daniela Vacarciuc, directorul Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri” din Chișinău etc.

De rând cu lansarea cărții, cei prezenți au asistat la încheierea unui acord de parteneriat între Facultatea Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială şi Biserica Universității de Stat din Moldova cu Hramul ,,Întâmpinarea Domnului”.

În acest context, preotul-paroh Octavian Moșin s-a referit la activitățile ce urmează să fie desfășurate în comun pentru anul de studii 2022-2023: tabere de vară pentru studenți, pelerinaje, campanii sociale etc., donând un raft cu mai multe cărți, care vor servi în calitate de suport informațional pentru studenții FPȘESAS, în special pentru Departamentul Științe ale Educației, reprezentat de dna șefă de departament, Maia Șevciuc, dr. prof. univ.