(AUDIO) Duminica a VII-a după Paști la biserica USM
De-aş fi lipsit de toate-n lume,
Nimica n-am a pierde eu,
Căci toate nu-s aşa de scumpe
Ca tine, suflete al meu!
Dar (vai)! lipsindu-mă de tine,
Atunci pe toate le-am pierdut:
Şi slava pregătită-n ceruri
Şi orice bine am avut!
(Sf. Ioan Iacob Hozevitul)
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 13 iunie 2021, în Duminica a VII-a după Sfintele Paşti, cea a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic.
La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu preotul-paroh Octavian Moșin.
După citirea pericopei evanghelice, părintele Octavian a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură.
În predica sa, părintele Octavian, nu doar le-a explicat creștinilor învăţăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citită astăzi la Sfânta Liturghie, dar și le-a relatat celor prezenți despre istoria celor șapte Sinoade Ecumenice, care au avut loc în perioada dintre 325 si 787 d. Hr., hotărârile cărora reprezintă temelia învățăturii ortodoxe.
Părintele le-a vorbit creștinilor și despre numeroasele erezii care au existat în această perioadă, dar și despre combaterea acestora de către sfinții părinți ai bisericii noastre.
La final, părintele i-a îndemnat pe toți la păstrarea credinței adevărate și viețuirea conform dogmelor acesteia, căci doar rămânând în adevăr, putem avea nădejde în mântuire și viața veșnică.